Chuck Palahniuk scria, într-o carte a lui, că noi, ăştia de acum, chiar dacă nu trecem printr-un război mondial şi nu ne macină vreo criză economică, suntem oricum terminaţi psihic şi ducem lipsă de orice valori spirituale. Dacă n-aţi ghicit, e vorba de “Fight Club”: o carte atât de proastă, încât singurele ei merite sunt pasajul menţionat mai sus şi că a stat la baza filmului cu acelaşi nume, pe care orice om care se respectă l-a văzut de minim două ori.
Totuşi, Palahniuk a scris-o prin ’97, cu vreo zece ani înainte de recesiunea actuală. Ceea ce înseamnă că noi, bravii cetăţeni ai anului 2013, suntem de două ori mai terminaţi: pe lângă faptul că nu avem nici cel mai mic interes sa ne cultivăm o personalitate sau nişte valori după care să ne ghidăm în viaţă, suntem tot timpul în alertă din cauza nesiguranţei financiare a zilei de mâine.
Asta e lumea în care trăim. Faptul că munceşti zece ore pe zi ca să-ţi cumperi tot felul de chestii la modă doar ca să eviţi să petreci câteva ore cu tine însuţi şi să realizezi că eşti trist şi penal nu e un mod de a-ţi trăi viaţa. Şi mai trist decât faptul că eşti trist, e că e numai tu eşti vinovat.
Vieţile noastre au devenit atât de inconsistente, încât suntem mai desprinşi de realitate ca oricând. Intrăm pe Facebook şi Twitter de pe tablete când ne plictisim la ieşirile în oraş, ne dăm check-in-uri ca să vadă fraerii care stau acasă ce bine ne distrăm noi, filmăm la concerte, citim despre vieţile altora, trăim vieţile altora.
P.S. Am tot avut tentative de a introduce subtil umor negru în câteva din fraze, dar nu mi-a ieşit, aşa că astăzi aveţi parte de articolul ăsta tristuţ. Şi ca să fie trist până la capăt, tocmai am aflat că această carte chiar există:
Tânăr, neliniştit şi de neoprit 